Mobilitatea corpului nu rămâne automat la același nivel de-a lungul vieții. Dacă articulațiile sunt folosite predominant într-un interval redus de mișcare, iar anumite poziții nu mai sunt practicate, mișcările ample pot deveni treptat mai dificile. Sedentarismul, activitatea profesională desfășurată ore întregi în aceeași poziție, lipsa exercițiilor și unele accidentări pot contribui la această scădere.
Menținerea mobilității nu presupune atingerea unor poziții spectaculoase sau efectuarea zilnică a unor sesiuni lungi de stretching. Pentru majoritatea oamenilor, obiectivul practic este păstrarea unei amplitudini de mișcare suficiente pentru activitățile cotidiene și sportive. Exercițiile realizate constant, adaptate condiției fizice și eventualelor probleme medicale, pot ajuta la menținerea capacității de mișcare.
Mobilitatea și flexibilitatea nu sunt exact același lucru
Termenii sunt adesea utilizați ca sinonime, dar există o diferență utilă. Flexibilitatea descrie, în general, capacitatea țesuturilor de a permite o anumită amplitudine de mișcare. Mobilitatea presupune și posibilitatea de a controla activ o articulație în intervalul respectiv.
De exemplu, o persoană poate avea suficientă flexibilitate pentru ca șoldul să ajungă într-o anumită poziție cu ajutor extern, dar să nu poată controla la fel de bine acea amplitudine prin forța proprie. Mobilitatea este influențată astfel de anatomia articulației, mușchi, tendoane, sistemul nervos, forță și coordonare.
Din acest motiv, simpla întindere pasivă nu reprezintă întotdeauna o strategie completă pentru îmbunătățirea mișcării.
Ce se întâmplă când folosim mereu aceleași poziții?
Corpul se adaptează la solicitările pe care le primește. Dacă rutina zilnică presupune multe ore petrecute pe scaun și puține mișcări variate, anumite amplitudini articulare sunt folosite foarte rar. În timp, persoana poate percepe rigiditate atunci când încearcă să revină în poziții pe care înainte le executa fără dificultate.
Problema nu este că statul pe scaun ar fi, în sine, o poziție „greșită”. Mai relevantă este lipsa variației. Ridicarea periodică, mersul, schimbarea poziției și introducerea unor mișcări pentru șolduri, coloană, umeri și glezne pot reduce perioadele foarte lungi de inactivitate.
Vârsta poate influența și ea caracteristicile țesuturilor și articulațiilor, însă scăderea mobilității nu trebuie privită exclusiv ca o consecință inevitabilă a înaintării în vârstă.
De ce contează consecvența mai mult decât o sesiune ocazională?
O sesiune intensă de stretching efectuată o dată la câteva săptămâni nu poate compensa întotdeauna perioadele lungi în care anumite mișcări lipsesc complet. Corpul răspunde mai bine la stimularea repetată și progresivă.
O rutină poate include rotații controlate ale articulațiilor, exerciții dinamice, stretching și mișcări de forță realizate printr-o amplitudine adecvată. Genuflexiunile executate corect, fandările, exercițiile pentru umeri sau mișcările controlate pentru șolduri pot antrena simultan mobilitatea și controlul muscular.
Frecvența și intensitatea trebuie însă adaptate fiecărei persoane. Forțarea unei articulații până la apariția durerii nu reprezintă un indicator că exercițiul este mai eficient.
Forța are un rol important în mobilitate
Mobilitatea nu depinde numai de cât de mult se pot întinde mușchii. Pentru utilizarea eficientă a unei amplitudini de mișcare este necesar și control muscular.
Antrenamentul de forță realizat cu tehnică adecvată și într-o amplitudine tolerată poate contribui la îmbunătățirea capacității de a controla diferite poziții. Din acest motiv, pentru unele persoane, combinarea exercițiilor de mobilitate cu antrenamentul de forță este mai utilă decât concentrarea exclusivă asupra stretchingului.
Progresia trebuie făcută treptat. Dacă o mișcare nu poate fi controlată, amplitudinea poate fi redusă inițial și crescută pe măsură ce controlul se îmbunătățește.
Rigiditatea nu trebuie confundată întotdeauna cu lipsa de mobilitate
Senzația de „înțepenire” nu înseamnă automat că un mușchi trebuie întins mai mult. Durerea, o accidentare anterioară, inflamația sau anumite afecțiuni articulare pot limita mișcarea și pot produce senzația de rigiditate.
O reducere bruscă a mobilității, durerea persistentă, umflarea unei articulații, slăbiciunea musculară, amorțeala sau limitarea progresivă a mișcărilor justifică o evaluare medicală. În asemenea situații, insistarea asupra exercițiilor fără identificarea cauzei poate fi nepotrivită.
Cum poate fi menținută mobilitatea pe termen lung?
O abordare realistă înseamnă introducerea mișcării în rutina zilnică, nu doar rezervarea ei pentru antrenamente. Pauzele active în timpul programului de lucru, mersul, exercițiile regulate de forță și câteva mișcări specifice pentru zonele mai rigide pot forma o strategie sustenabilă.
Obiectivele trebuie stabilite în funcție de necesitățile individuale. Un alergător, o persoană care lucrează la birou și cineva aflat în recuperare după o accidentare nu au neapărat nevoie de aceeași amplitudine sau de aceleași exerciții.
Mobilitatea se menține cel mai eficient prin mișcare regulată, variată și controlată, adaptată capacității individuale. Nu este necesară forțarea corpului pentru rezultate rapide, ci consecvență și progresie rezonabilă. Informează-te corect despre exercițiile potrivite, iar dacă mobilitatea este limitată de durere, accidentări sau alte probleme medicale, apelează la un medic, fizioterapeut sau kinetoterapeut pentru evaluare și recomandări personalizate.
